Traduce PDF în idiș

Aceasta este cea mai apropiată descriere dintr-o singură propoziție și totuși este greșită în moduri importante. Gramatica și vocabularul de bază sunt germanice și un vorbitor de germană recunoaște o mare parte, dar idișul poartă un vocabular ebraic și aramaic mare, un strat slav substanțial și tipare gramaticale proprii care s-au dezvoltat de-a lungul a o mie de ani de istorie separată. Tratarea sa ca germană cu un alfabet diferit produce traduceri care omit majoritatea cuvintelor importante.

Standardul asociat cu Institutul YIVO, care este ceea ce urmează dicționarele, cursurile de limbă, publicațiile academice și majoritatea literaturii seculare, și pe care sunt antrenate sistemele de traducere. Presa hasidică folosește convenții diferite, omite adesea semnele diacritice și scrie un număr de cuvinte comune diferit, și produce cel mai mare volum de idiș nou scris astăzi. Dacă cititorii dvs. sunt într-o comunitate hasidică, aceasta este o cerere pentru un traducător din acea comunitate.

Le scrie, ceea ce este una dintre cele mai utile diferențe dintre cele două. Ebraica omite în mod normal vocalele scurte și se bazează pe cititor; idișul atribuie valori vocalice lui alef, ayin, vov și yud, astfel încât textul să fie complet lizibil așa cum este scris. Consecința practică este că idișul este mai ușor de citit cu voce tare decât ebraica nepunctată, și că un font trebuie să suporte un set destul de diferit de combinații de litere și semne decât oferă un font doar pentru ebraică.

Deoarece limba folosește două sisteme de scriere în același timp. Cuvintele de origine germanică și slavă sunt scrise fonetic, literă cu sunet. Cuvintele care au intrat din ebraică și aramaică își păstrează în schimb ortografia ebraică tradițională, care adesea are puțină legătură cu pronunția idiș. Un cititor trebuie să știe din ce strat provine un cuvânt, la fel și orice instrument care procesează textul, ceea ce este una dintre cerințele cu adevărat neobișnuite pe care le face această limbă.

Aproape sigur digrafele. Idișul folosește două vov-uri, un vov cu un yud și două yud-uri, iar fiecare poate fi codificat fie ca un singur caracter precompus, fie ca două litere separate în secvență. Cele două codificări arată identic pe pagină și sunt diferite pentru un computer, deci o căutare pentru o formă nu găsește nimic scris în cealaltă, iar un index de nume se împarte silențios în două. Normalizarea textului într-o singură formă înainte de indexare sau căutare rezolvă problema.

Uneori, și cu mai puțină acuratețe decât pentru tiparul modern. Tipografia idiș de dinainte de război folosea o gamă de fonturi, inclusiv un stil semi-cursiv pe care citirea automată îl gestionează prost, iar hârtia de arhivă este de obicei pătată cu cerneală neuniformă. O scanare curată a unei pagini bine tipărite poate oferi un draft utilizabil; o coloană de ziar decolorată s-ar putea să nu o facă. Pentru munca genealogică, abordarea practică este să folosiți ieșirea automată pentru a localiza pasajele care contează și să aveți un specialist care să le citească cu atenție.

Scrisul de mână este dincolo de ceea ce poate face citirea automată aici. Cursiva idiș diferă substanțial de tipar, mâinile individuale variază enorm, iar scrisorile și jurnalele pe care oamenii doresc cel mai mult să le traducă sunt cele scrise rapid de oameni obișnuiți. Acestea necesită un cititor uman care lucrează cu perioada și regiunea. Un document tipărit sau dactilografiat este o altă problemă și este de obicei realizabil.

Nu. Revendicările care implică proprietate, restituire sau un patrimoniu depind de nume, date, nume de locuri și formulări precise, toate acestea fiind exact ceea ce o citire automată a unui document vechi greșește. Folosiți versiunea automată pentru a înțelege ce este un document și dacă este relevant, apoi solicitați o traducere autorizată pregătită de un traducător care lucrează cu materiale din perioada respectivă pentru orice document pe care îl depuneți efectiv.